Memorandum pentru dezvoltarea programelor destinate agresorilor familiali: instituții publice, mediul academic și ONG-uri își unesc eforturile
Astăzi, la Chișinău, a fost semnat un Memorandum de colaborare între Inspectoratul Național de Probațiune, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova, Asociația Obștească Gender-Centru și Asociația Obștească Artemida. Documentul marchează începutul unei cooperări pe termen lung pentru analiza și ajustarea programelor destinate agresorilor familiali – un domeniu care, până acum, a beneficiat de puțină atenție în politicile publice.
Semnarea acestui acord reflectă recunoașterea comună a gravității fenomenului violenței în familie și necesitatea de a aborda nu doar sprijinul pentru victime, ci și intervenția directă asupra celor care comit actele de violență.
„Prin semnarea acestui memorandum vrem să dăm un semnal clar societății că instituțiile statului, organizațiile neguvernamentale, precum și instituțiile superioare de învățământ pot face un front comun împotriva acestei probleme grave. Este nevoie de un efort conjugat pentru a obține rezultate durabile”, a declarat Viorel Sochirca, Director al Inspectoratului Național de Probațiune.
Acordul prevede ca Inspectoratul să ofere date statistice relevante și să monitorizeze implementarea programului, în timp ce universitatea și Gender-Centru vor asigura expertiza științifică și metodologică, iar Artemida va sprijini financiar procesul de analiză și elaborare. Această abordare integrată garantează nu doar calitatea programului, ci și aplicarea sa unitară la nivel național
Din perspectiva societății civile, Valentina Bodrug-Lungu, Președinta Gender-Centru, a subliniat: „Pentru a lucra eficient, este nevoie de echipe competente și de un cadru normativ flexibil, care să ne permită să inovăm și să adaptăm practicile la realitățile actuale. Gender-Centru își asumă să contribuie prin expertiza acumulată și prin implicarea activă în elaborarea modulelor de instruire. Credem că doar prin profesionalizarea continuă a specialiștilor putem asigura o schimbare reală în modul de abordare a fenomenului violenței.”
În același timp, mediul academic aduce în această colaborare un rol fundamental de formare a noilor generații de specialiști. „Ne mândrim cu calitatea absolvenților noștri și dorim să îi vedem implicați activ în soluționarea problemelor sociale. Programele de instruire, conferințele și caravanele pe care le organizăm demonstrează angajamentul nostru pentru o societate mai sigură și mai echitabilă”, a declarat Maia Șevciuc, Decană a Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM.
În același timp, reprezentantul organizației din teritoriu au atras atenția asupra necesității de a corecta o lacună istorică. „Ați luat un domeniu foarte specific și nu ușor. În cei peste 20 de ani am fost martor la instruirea polițiștilor, cadrelor medicale și asistenților sociali. Totuși, în programele pentru agresori s-a investit prea puțin. A fost dezvoltată legislația, dar pe cel care produce actul de violență l-am lăsat în umbră. Acest memorandum reprezintă un pas real spre schimbarea acestei situații”, a menționat Simion Sârbu, Director executiv al A.O. Artemida.
Semnarea acestui memorandum transmite un mesaj ferm: combaterea violenței în familie nu poate fi realizată fragmentar, ci necesită cooperare interinstituțională, expertiză academică și implicarea activă a organizațiilor neguvernamentale. Prin acest parteneriat, semnatarii și-au propus să dezvolte un cadru coerent și sustenabil care să vizeze schimbarea comportamentelor agresorilor și reducerea pe termen lung a fenomenului violenței în bază de gen.