Masă rotundă cu genericul „Servicii pentru abuzatori: realități și perspective”
La data de 27 martie 2026, Inspectoratul Național de Probațiune, în parteneriat cu AO „Artemida”, Universitatea de Stat din Moldova și AO „Gender-Centru”, cu suportul Suediei și coordonat cu Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, au organizat masa rotundă cu genericul „Servicii pentru abuzatori: realități și perspective”.

Evenimentul a fost deschis de către:
- Domnul Viorel SOCHIRCĂ – Director al Inspectoratului Național de Probațiune;
- Simion SÎRBU – Director Executiv AO „Artemida”;
- Neli LELENCO – Directoare generală adjunctă interimară a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie;
- Johan WILLERT – Ofițer programe, Secția Cooperare pentru Dezvoltare din cadrul Ambasadei Suediei la Chișinău;
- Ivan BULGARU – Director al Centrului de Medicină Legală.
Din partea Universitații de Stat din Moldova a participat dna Maia ȘEVCIUC, Profesor universitar, Decana Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, dna Valeria GONCEAR-PASCARU, Doctor în științe ale educației.
Activitatea a avut drept scop examinarea Raportului de analiză a serviciilor destinate agresorilor familiali, precum și identificarea acțiunilor necesare pentru îmbunătățirea intervențiilor și sporirea eficienței acestora.
În cadrul mesei rotunde au fost prezentate:
- Principalele constatări ale raportului, cu accent pe activitatea serviciului de probațiune;
- Evoluția și impactul Programului de asistență și consiliere pentru agresorii familiali (PACAF) în diminuarea comportamentelor violente și reducerea riscului de recidivă;
- Provocările și necesitățile de dezvoltare a domeniului, inclusiv perfecționarea cadrului metodologic, extinderea accesului și consolidarea cooperării interinstituționale.
Doamna Valentina BODRUG-LUNGU, Președintă AO „Gender-Centru”, professor universitar Universitatea de Stat din Moldova, a prezentat rezultatele raportului.

Discuțiile ulterioare au vizat funcționalitatea mecanismelor existente, impactul intervențiilor aplicate și identificarea soluțiilor necesare pentru sporirea eficienței serviciilor destinate agresorilor familiali.
Evenimentul s-a încheiat cu formularea unor direcții prioritare de acțiune, orientate spre consolidarea serviciilor și creșterea nivelului de siguranță pentru victimele violenței în familie.

