Liubov Shevchuk: „Am venit cu frică, dar am fost primită cu grijă”

Când Liubov Shevchuk a ajuns în Republica Moldova, era primăvara anului 2022. Ținea strâns de mână fetița ei de trei ani și încerca să-și ascundă teama de necunoscut. A lăsat în urmă casa din regiunea Odesa și a plecat spre Chișinău, fără să știe exact unde va ajunge — dar cu speranța că va găsi siguranță.

„Când am venit, mi-a fost frică. Nu știam ce urmează, unde vom locui, ce vom face. Dar oamenii ne-au primit bine. Am simțit că aici sunt oameni ca și acasă — simpli, deschiși, gata să ajute”, povestește Liubov.

Din primele zile după sosire, Liubov a fost sprijinită de echipa mobilă a AO „Gender-Centru”, cu suportul UNFPA Moldova — care era prezentă în teritoriu pentru a oferi refugiatelor/-ților informații, sprijin social, juridic și psihologic.

„E foarte important să știi că, într-o țară străină, există cineva care te poate ghida, îți poate răspunde la întrebări sau te poate îndruma unde să mergi. Uneori, și o vorbă bună contează enorm — te ajută să mergi mai departe.”

După câteva luni, Liubov a început să muncească într-un magazin din satul Pîrlița, alături de prietena sa Uliana — tot refugiată din Ucraina. Cele două s-au sprijinit reciproc, alternând între muncă și îngrijirea copiilor. Chiar dacă era refugiată, Liubov a reușit să se angajeze legal în câmpul muncii — datorită documentelor obținute conform cadrului de protecție temporară: actul de identitate, permisul de ședere și înregistrarea locală. Cu aceleași acte a reușit ulterior să urmeze școala auto și să obțină permisul de conducere. Experiența ei arată că integrarea este posibilă atunci când există voință, sprijin și acces la informațiile corecte.  Cu timpul, Liubov a învățat limba română, pas cu pas, din conversații cu clienții și din etichetele produselor. „Acum nici nu-mi dau seama cum lucram înainte, fără să înțeleg un cuvânt. Dar am învățat din mers. A fost nevoie de perseverență și de dorința de a reuși.”

Astăzi, după mai bine de trei ani, Liubov este un exemplu de adaptare și curaj. A reușit să asigure stabilitate pentru fiica ei, care este încadrată în sistemul de învățământ din Moldova.  „Poate salariul nu e mare, dar e muncit cinstit. Iar sentimentul că pot avea grijă de noi două, prin forțele proprii, e cel mai important.”

Liubov spune că recunoștința față de oamenii care au ajutat-o rămâne mereu vie. „E mare lucru să știi că nu ești singur. Că există cineva la care poți apela, că cineva te ascultă, te ghidează, te sprijină. Asta mi-a dat putere.”

Povestea ei este una dintre sutele de istorii ale femeilor refugiate sprijinite de AO Gender-Centru, cu suportul UNFPA Moldova, care demonstrează că solidaritatea, empatia și încrederea pot transforma vulnerabilitatea în forță și resemnarea — în reușită.